La ora începutului de toamnă, când necruţătorul corona virus continuă să facă ravagii şi în rândul naţiei române, când incertitudinea debutului unui nou an şcolar este tot mai mare de la o zi la alta, când marii demagogi ai ţării şi a lor politică nu mai o oferă nimic concret conaţionalilor, când nici măcar fotbalul nu ne mai provoacă o minimă bucurie, când totul pare a căpăta nuanţa unui cenuşiu fără de sfârşit, vă propun o poezie. Ceva care, sper din toată inima dragi cititori de blog, să vă mai aline dezamăgirea cotidiană. „O iubire mortală” scrisă de regretatul Adrian Păunescu este propunerea mea pentru o frumoasă duminică de septembrie:
Nu-i aşa că e greu cu necazuri şi boală?
Nu vi-i dor tuturor de-o iubire mortală?
Uite, zilele trec şi sunt multe deşarte
Şi mereu ne aflăm mai aproape de moarte.
A iubi, a iubi,
A iubi nu-i greşeală.
Căutaţi zi de zi,
O iubire mortală!
Dup-atâtea minciuni şi atâtea dezastre
Ne e dor să-nteţim ritmul inimii noastre,
De-o iubire ni-i dor care viaţa s-o-ncheie,
Ne e dor de un vis, c-un bărbat şi-o femeie.
Prea trăim în profit şi în ură cu toţii.
Prea ne suntem duşmani şi ne suntem roboţii,
Nu există ocean în măsură să spele
Slăbiciunea de-a fi, o fiinţă sub stele.