Luni, 28 iunie 2021, la Studioul „Horia Bernea” a Muzeului Țăranului Român de pe Șoseaua Kiseleff nr. 3, începând cu ora 12.00, va avea loc celebrarea Zilei Ziaristului Român, organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Evenimentul, devenit tradiție pentru UZPR, se află la a șaptea ediție. În cadrul larg al acestei Continuă lectura
26 iunie – Ziua tricolorului românesc
În 1834, când Țările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conștiința națională cerea unitatea și libertatea țării, domnitorul Țării Românești, Alexandru D. Ghica Vodă, a obținut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustorești și oștirii”. Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben și roșu), Continuă lectura
Urmează patru zile de optimi ale Euro 2020
După cea mai bogată zi în goluri, 18 boabe în patru partide!, europeanul de fotbal și-a desemnat ,,optimistele,, competiției. Drept pentru care în perioada 26-29 iunie, de la orele 19.00 și 22.00, se vor juca, în ordine: Țara Galilor-Danemarca, Italia-Austria, Olanda-Cehia, Belgia-Portugalia, Croația-Spania, Franța-Elveția (la București), Anglia-Germania și Suedia-Ucraina. Ca Continuă lectura
Euro 2020. Dar România, unde-i România?
Roma, 11 iunie 2021 ora 22.00, startul unei noi ediţii a Campionatului European de fotbal. Nu înainte de festivitatea de deschidere de pe Stadio Olimpico din Cetatea Eternă. La un moment dat au fost prezentate şi steagurile celor 24 de echipe participante şi, cu inima încordată deşi ştiam de ce, Continuă lectura