M-am luminat în crudă așteptare
Din întunericul pustiu al umbrei mele,
Nu mai e loc de minimă mirare,
De zâmbete pierdute-n praf de stele.
Ce mi se-ntâmplă e-o chestie normală
A vârstei care crește spre niciunde,
Când trupul rătăcește greu prin boală
Iar vremea tot în casă mă ascunde.
Și tot mai greu îmi este chiar și mersul
Chinuitor, lipsit de vreun capriciu
Se micșorează straniu universul
Sunt tot mai mic pe drumul spre serviciu.
Și-atât de evident îmi pare totul,
Că senectutea nu-i deloc o glumă
Cu ani din urmă ce și-au gătit rostul
Și-acum plutesc…baloane roz de spumă.
Zâmbesc spre amintirile duioase
Ce-au fost și se vor pierde în uitare.
Din tot ce-a fost, mai sunt clipe frumoase,
Câte să fie, multe mai sunt oare?
6 aprilie 2026 – Botoşani