De curând a văzut lumina tiparului un nou număr al publicaţiei trimestriale „Vatra Noastră Românească”, o revistă periodică a filialei judeţene Botoşani a Uniunii Vatra Românească. Aflată sub coordonarea inginerului Paul Mircea Iordache – redactor şef, publicaţia este o veritabilă punte de legătură între românii Patriei Mamă şi cei din nordul Bucovinei, din Regiunea Cernăuţi, dar şi din mult prea pătimita Basarabie, numită oficial Republica Moldova. Articole numeroase şi valoroase, purtând semnături de prestigiu ale unor oameni de cultură consacraţi, printre aceştia fiind şi academicianul Ioan Aurel-Pop, preşedintele Academiei Române, fac ca lectura periodicului să fie atrăgătoare, de un larg interes al cititorului iubitor de istorie autentică. „103 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Solemnităţi omagiale la Chişinău”, „80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă – 3.000 de civili români ucişi de sovietici!”, „”Nicolae Dabija – In memoriam, Clopotarul secolului românesc”, „Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova la TVR 1” sunt doar câteva titluri incitante şi extrem de interesante care întregesc o revistă cu adevărat patriotică. Dar mai presus de toate, în ultimul număr, pagini consistente sunt dedicate unui mare dispărut al neamului românesc, academicianul Nicolae Dabija (15 iulie 1948 – 12 martie 2021). Cititorii care doresc să acceseze varianta electronică a revistei o pot face pe adresa www.bibliotecabotosani.ro/index.php/vatra-noastra-romaneasca
Articole similare
Poezia din mijlocul verii…
Publicat pe de Cetățeanul Gabriel
Observatorul cetateanulgabriel.ro (II)
Publicat pe de Cetățeanul Gabriel