Mare, soare şi revenirea Rapidului de Bucureşti

Vreme de o săptămână am beneficiat de un mini concediu, perioadă pe care am decis să o petrec pe malul Mării Negre, locaţie unde am fost ultima dată în 2019, înainte de a se da startul..  afurisitei pandemii de Covid 19. Ca un cetăţean simplu, după vorbă după port, am ales ca mijloc de deplasare transportul în comun, drept pentru care am apelat la societatea Lyk Botoşani. S-a dovedit a fi o alegere inspirată, dat fiind faptul că drumul de la Botoşani la Eforie Nord a durat fix zece ore, cu aer condiţionat, trei opriri benefice şi, mai presus de toate, şoferul Marcel, un individ glumeţ şi priceput la întreţinerea unei călătorii confortabile. La destinaţie a fost bine, cu excepţia unor amănunte privind cazarea, în sensul că „nu prea s-a potrivit poza cu mireasa”. Adică una am vorbit la telefon cu „Litoralul pentru toţi”, un soi de ciudată societate, şi alta am găsit la faţa locului. Am trecut elegant peste micile neajunsuri la prea modestul hotel de două stele Azur, decis să mă concentrez pe frumuseţea ţărmului de mare. Dar şi la acest capitol am constatat că mâna omului e nepricepută. După cum se ştie, din multele relatări ale mass media, litoralul românesc a suferit unele modificări, mai ales în zonele Mamaia şi Eforie Nord. Iar modificările au fost făcute după ureche…, c-aşa-i la români. Drept pentru care geamandura a fost adusă la doar zece metri de plajă iar ţărmul a fost înălţat mult. În plus, aceeaşi nepricepuţi, numiţi ştiinţific „specialişti”, au turnat pe o lăţime de vreo 20 de metri scoici sfărmiţate care supun la mari chinuri tălpile turiştilor la intrarea şi ieşirea din mare. Nu mai vorbesc de amplasarea şezlongurilor, exagerat de multe şi inutile, care sunt puse doar pentru subţierea bugetului turiştilor, 30 lei în timpul săptămânii şi 35 lei în weekend. În rest e bine, dacă eşti tare de urechi şi nu bagi în seamă manelele urlătoare la vreme de seară ale unor iluştri solişti anonimi. Altfel spus perioada 12-18 iulie a fost una caniculară, fără un strop de ploaie, singurii aliaţi fiind briza superbă a mării şi… aerul condiţionat din camera de hotel. Alte amănute, mâncare bună şi din belşug, dar oleacă cam scumpă, iar purtarea măştii inexistentă. Nici măcar când intri într-o farmacie. La întoarcere am beneficiat de transportul plăcut cu maşina a doi prieteni, Ovidiu şi Gabriela, care tocmai s-au întors din Ungaria şi au făcut o escală la ţărm de mare românească. Iar povestirile lor despre condiţiile de turism din Ungaria au scos clar în evidenţă, de parcă mai era nevoie!, că între maghiari şi români e diferenţă ca… de la Pământ la Lună. Şi încă o chestie, care dăinuie ca un coşmar de vreo 30 de ani în zona Botşenilor. Drumul a fost O.K. până la Târgu Frumos. Până la Botoşani, Ovidiu a făcut slalom printre gropile nesfârşite al unei caricaturi de şosele moldoveneşti, punând la grele încercări superba maşinuţă. Nesimţiţii naibii! Cum care nesimţiţi? Ăia de se numesc politicieni. Relaxarea micului sejur, pentru că într-un final a fost relaxare, a fost întregită acasă de Rapidul de Bucureşti. Ajuns la domiciliul conjugal, la vremea serii de duminică 18 iulie, m-am desfătat cu meciul de fotbal Rapid Bucureşti – Chindia Târgovişte 1-0. După un exil de vreo şase ani, prin ligile 4, 3 şi 2, Rapiduleţul a revenit în Liga I. Şi nu oricum, ci cu o victorie în faţa a 20.000 de suporteri care au făcut în tribunele de pe Naţional Arena… una grande fiesta. Semn clar că, vorba marelui Fănuş Neagu, Rapidul nu are de gând să oprească în gările mici!