,,Virgula este punctul care plânge,,
sună o moștenire fabuloasă păunesciană,
lăsată pentru eternitatea prin poezie
către urmași, ca mine, ca tine…
Iar eu, un minuscul și anonim poet,
am comis o infracțiune, drept pentru care
mă autosesizez din oficiu
implorând bunăvoința pieței,
a pieței publice unde cândva
se arunca cu pietre la o ultimă judecată.
Eu, de curând, am strâns de peste tot,
din toate poeziile de iubire,
lacrimile tuturor virgulelor,
lacrimile tuturor despărțirilor
de propoziții, de idei, de sensuri,
ca să rămână doar punctele
singure, de suspensie,
de mistere, de nespusul iubirii,
chiar și a zilei de azi când
mi-ai șoptit puncte, puncte…
în loc de… ,,te iubesc,,.
Drept pentru care, la prima infracțiune
pe care mi-o asum, arătați clemență
onorată instanță și dați-mi
ispășirea pedepsei cu suspendare…
până la vremurile când
lacrimile punctelor
vor curge din nou…