Prin gări de suflet trenuri trec gonind
Făr-a opri, tot trec printre secunde
Şi nu e vreme să te văd venind,
Căci timpul tău de mine te ascunde.
Privesc pierdut cum în viteza mare
Accelerate trec şi nu opresc.
Şi în zadar la geamuri trecătoare,
La fiecare sper să te zăresc.
Dar totdeauna, din oricare gară
În care stau spre aşteptarea ta
Tot simt c-ar fi, aşa, ultima vară
Pierdută, irosită undeva.
În care tren te-ai mai urcat femeie
Şi unde-ar trebui să te aştept?
Ce uşă de vagon şi care cheie
S-ar potrivi la gaura-mi din piept?
Miroase a zgură şi-a traverse calde,
A lacrimi, cu aşteptările în van,
Cu trenuri prea grăbite şi prea oarbe
Şi fără chipul tău, la nici un geam.
24 iulie – Botoşani