„Aproape am ajuns să ne mândrim
Că mai rapid în acest veac se moare,
Că toţi ne-îmbolnăvim şi suferim
De boala bolilor fără scăpare”.
Este mesajul perfect pentru situaţia actuală în care se află naţia română, victimă cu alte popoare europene a interminabilului şi ucigătorului corona virus. Strofa aparţine inegalabilului Adrian Păunescu şi face parte din debutul capodoperei „Manifest pentru sănătatea pământului”, poem scris înainte de 1985 şi care face referire la un alt monstru distrugător de oameni, cancerul. Când, la data de 25 iulie 2020, numărul morţilor cauzate de Covid 19 în România a depăşit 2.100 o altă năpastă se preconizează pentru români: participarea la alegerile locale. Chiar avem nevoie de aceste alegeri programate pentru 27 septembrie 2020? Chiar este necesară cheltuirea unor sume colosale când în spitalele româneşti, acum la vreme de pandemie, nu există articole banale de protecţie? Chiar am înnebunit cu toţii, mai ales cei aleşi la ultimele alegeri să reprezinte şi să apere sănătatea românilor? Desfăşurarea alegerilor locale presupune, în primul rând, reguli de protecţie fără precedent! Ori, deja mulţi, foarte mulţi dintre concetăţenii mei au demonstrat deja că „îi doare la bască” de reguli şi mult trâmbiţata distanţare fizică, drept pentru care numărul infectaţilor şi a celor decedaţi a crescut vertiginos în ultimele două săptămâni. Chiar aruncăm cu banii pe Apa sâmbetei şi nu se mai gândeşte nimeni ce va însemna cu adevărat organizarea alegerilor locale? Autoritatea Electorală Permanentă, un simplu executant al guvernanţilor politici, colorează totul în roz şi ne spune că totul va fi bine. Pe bune?! Chiar îi vedeţi pe cei din secţiile de votare executând cu punct şi virgulă toate normele de protecţie iar pe alegători stând cuminţi la cozile interminabile ale distanţării sociale pentru a-şi alege primarul, consilierii sau preşedintele de consiliu judeţean? Dezinfectarea ştampilelor de vot şi a pixurilor după fiecare votare, dezinfectarea permanentă a cabinelelor de vot, a urnelor de vot executată „ca la carte”? Şi la acest tablou imposibil mai apare o corvoadă: cine îşi asumă riscul, dintre membrii secţiilor de votare să plimbe urnele de vot mobile la diverşi cetăţeni netransportabili, fie asimptomatici, fie în totală necunoştinţă de cauză dacă au covid sau nu. Cine va dori să mai rişte şi să intre cu „mobila” în spitale şi penitenciare? Şi toate aceste întrebări vin de la mine care, în vremuri de pace, am fost membru al secţiilor de votare la peste cinci ediţii, din 2000 încoace. Şi pentru ca tabloul groazei să fie complet gândiţi-vă la actul final: predarea sacilor cu buletine de vot la prefecturi în miez de noapte. Iar distanţarea fizică noaptea, cu organismul epuizat şi la capătul puterilor, e science fiction. Alte amănunte organizatorice nu ar face decât să întregească tabloul groazei. Drept pentru care închei cu ultima strofă din acelaşi inconfundabil poem păunescian:
Oameni politici, bunii noştri fraţi
Noi v-am cedat şi ranguri şi proporţii,
Dar nu putem continua, stopaţi
Această competiţie a morţii!