Un început de vară incert, fără orizonturi, care să mimeze măcar așteptarea a ceva mai bun. Speranța șchioapătă din toate mădularele sale iar noi privim cu ochii obosiți și goi spre viitor. Care nu arată deloc bine. Prețurile au luat-o razna, mâncarea e tot mai greu de procurat, mirosul prafului de pușcă dinspre Ucraina e tot mai apăsător iar guvernații noștri… Nu se mai arată decât pe sticla perversă a televizorului de unde ne aruncă mult colb înșelător în ochi. Niște ajutoare financiare mizerabile sunt catalogate soluții viabile pentru anumiți pensionari, iar restul…, ghinion. Ca să mai coloreze creierele deja obosite ale prostimii, niște politicieni inventează partide politice cu denumiri de tot râsul. Evadați din niște partide netrebnice, la vorbă și la port, respectivii sunt disperați că peste doi ani sunt alegeri de tot felul și musai trebuie să prindă o bucățică din ciolanul puterii. Dar viața noastră unde e, viața noastră ce-ați făcut cu ea, pușlamalelor? Nu e bine, nu e bine deloc! Iar în colțul ăsta de Moldovă e urgie pentru că, vorba marelui Labiș, „Seceta a ucis orice boare de vânt/Soarele s-a topit și a curs pe pământ…”
Şi, „colac peste pupăză”, după partida fotbalistică Muntenegru-România 2-0, o nouă campanie de calificare, nici nu mai contează la ce!, sunt din ce în ce mai convins că românii nu mai au nici un drept la fericire. Suntem jenanţi, deplorabili, „de râsul curcilor”, nici nu mai găsesc „epitete şi metafore” pentru fotbalul românesc. La români, fotbalul a fost decăzut din orice drept de prezenţă la masa celor bogaţi, de vreo 24 de ani. Pentru că din 1998 România nu a mai fost prezentă la vreun Mondial sau European fotbalistic. Şi totuşi e bine. Pentru că dragilor, în comparaţie cu vecinii din Est, noi avem PACE, deocamdată, şi asta e foarte bine! Chiar dacă starea românească e o lene fără sfârşit, o letargie ce durează de-o eternitate şi ceva… E pacea românească de care nu se atinge nimeni. Următorul meci al României? Cu ea însăşi!…