nu se va mai întâmpla
nimic, nimic important,
după pecetea de sexagenar
ce îmi va marca o nouă secundă
a existenței pământene
strecurată printre nenumărate
alte viețuiri banale
ale semenilor mei colorați
în felurite caractere,
fiecare după cât poate,
mai mult, mai puțin,
mai deloc, mai nimic,
doar o mântuială inexpresivă
care nu va rămâne nicăieri,
fără vreo amprentă stăruitoare
să certifice trecerea
prin spaimele secundelor
vijelioase ce s-au trecut.
Iar eu?…, probabil
mă voi consuma savurând
istorii și poezii scrise cândva
de alții care teoretic,
probabilă presupunere,
au gândit tot ca mine
despre ceva ce a existat
și nu s-a întâmplat,
ca o ciudată curiozitate
amestecată în eprubetele
din laboratorul vast
al nestăvilitului timp
ce mereu explodează
doar după bunul plac…