Mereu discretă,
cu un fel de teamă
a ta, doar a ta,
îmi îmbrățișezi mereu
scrisul, versurile, poezia
care ajung la tine
ca o desfătare a mea,
ca o ieșire din mine
până când într-o zi
din tine, din făptura ta
a ieșit tulburător
o mărturisire, ,,o cutezanță,,
și mi-ai scris:
,,mi-e dor de noi…,,
iar eu, interzis,
ca un pieton surprins
la mijloc de trecere
pe culoarea roșie
a semaforului vieții
am oftat prelung
sărutându-ți imaginar,
iarăși imaginar, mărturisirea…