În realitatea crudă, banală şi prea tristă,
Printre gheţarii minţii supuşi la crunt dezgheţ,
Privesc pierdut la lacrimi pierdute-ntr-o batistă
În care a rămas doar sarea, amară de poet.
Iluzii şi visarea mă poartă într-aiurea
Prin oaze rătăcite, ascunse în deşert.
Şi cercetez intens tot căutând pădurea,
Răcoarea realităţii ascunsă-n univers.
Poezia e sublimă când vine din adâncuri
Nu e o rătăcire, cum alţii vor să creadă
E diamant de creier, ascuns frumos pe rânduri,
E magică gândire ce nu toţi pot s-o vadă.
Poezia e splendoare, nemărginită taină
Purtată în peniţe, cu grijă de poeţi,
E viforul de iarnă, e ruginiu de toamnă
E floarea primăverii în care te îmbeţi.
Poezia-i toropeală din miez aprig de vară
Stropită cu izvoare, cascade argintii,
Şi versul e un fin nisip, la ţărm de mare,
Cu valuri înspumate ce-ngână simfonii.
Poezia e iubire, e marea împăcare
A gândului haotic ascuns printre hârtii.
E un duel cu sine, cumplită remuşcare,
Din inimă şi creier când toţi poeţii-s vii.
Dinspre Olimp privirile sunt certe
Când, uneori, urâtul striveşte crud un vers.
Erato, Clio sau blânda Euterpe
Privesc spre muritori…, cu dulce înţeles.
Nu-i moarte să-i răpună şi sabie să-i taie
E lumea lor, e unic univers!
E-o linişte a lor şi doar a lor văpaie
Ce arde în poezie şi-n fiecare vers.
11 august 2023 – Botoşani