Din gândurile mele și slove așezate
Ce zilnic le aștern pe foi fără sfârșit
Acum aș vrea să nu îmi dați dreptate
Când simt că nu tot timpul ne iubiți.
Iar uneori vi se revoltă minți rebele
Pe cruci imense ne tot răstigniți
Și tot ne condamnați de toate cele,
Că prea visăm și suntem fericiți.
Da, despre voi și-a voastre acuzații
Aduc vorbire, prea dragi cititori,
Ce ne bruiați elanuri către spații
Unde nu zboară orice muritor.
Și cum puteți să ne găsiți vreo vină
Când doar visăm ce am dori să fie
Și evadând din scârbă și rutină,
Vă așezăm cu drag doar poezie?
Nu vă mai plac acuma visătorii
De au ajuns să vă încurce viața,
S-au terminat subit lăudătorii
Ce spun că-i seara când e dimineața?
Problema e la voi în conștiință,
Problema e chiar în minciuna voastră
Nu faceți un cadavru din ființă
Poezia e speranță, e fereastră!
Eu, de exemplu, sunt ca poticnitul
Ce se împiedică mereu doar de iubire.
Și nu concep, ca altfel nici sfârșitul,
Să nu mă mângâie cu dulce fericire.
Iubind poeții mai există cale
De-a mai salva și doruri și iubiri.
Cu drag te îmbrățișez pe dumitale,
Tu cititor, dorindu-ți împliniri.
4 aprilie 2024