Început de an mai trist ca niciodată
Sărac e ianuar lipsit de fulgi de nea
Fără de zăpadă, fereastră neînghețată
Zâmbești nepăsător, ești tristă iarna mea!
Privesc îngrijorat orașul fără geruri
Aflat în nord de țară, la margine de hărți,
Pustiul îl apasă, îl seacă de contururi
Urâtu-i mai urât decât în alte părți.
Ce an, cumplite semne pe cer mi se arată,
Iar soarele cu dinți sfidează tot peisajul
Iar iarna s-a pierdut din ce a fost odată,
Fără omăt pufos, pierdut e tot mirajul.
Și peste tot pustiul rămâne amintirea
A iernilor trecute, bogate în ninsori,
Când munții albi de nea mi-acopereau privirea
Și totul strălucea la mândre sărbători.
Azi?, îmbătrânesc…, îmi e dor de ce-a fost ieri
De colinde cântate pe la orișice geam…
Măcinat de tristețe și cumplite dureri
Temător iar aștept… primăvara pe ram.
5 ianuarie 2025 – prima poezie din noul an