Un gând sfios dintr-un sfârşit de mai,
Din alt final plâpând de primăvară,
Când am crezut că-mi eşti dar nu erai
Şi a-nceput iubirea ca să doară.
Şi depărtări muşcau din mine greu,
Grave trăiri îmi desenau destinul
Iar tu departe erai mai mereu
Şi norii negri tulburau seninul.
Visare şi iluzii mă încearcă
Că s-ar putea ca, totuşi, într-o zi
Să se deschidă blând o nou poartă
Şi noi iubiri la mine vor veni.
Iar tu, neîmplinirea vieţii mele,
În ceasul ultim străbătut de vreme,
Vei umple toate dorurile grele
Şi lacrimi rătăcite prin poeme.