Pășesc spășit pe propria-mi tăcere, Nedumerit de ce mi s-a întâmplat. Plătesc prea îndesat crudă durere, Din sentiment curat, un nor împrăștiat. Achit acum la casieria vieții Dobânzi prea mari, peste puterea mea, Și simt că sunt de neajuns pereții Din disperare să mă pot urca. Ce stare de potop Continuă lectura