Pentru acest final de iulie 2022, când nimic nu mai e cum a fost odată, vă sugerez poemul “Ne vom întoarce” al lui Radu Gyr. Poezia este propunerea mea, spre bine, spre frumos, spre adevăr. Pentru că este una dintre marile capodopere ale poeziei române ce poate fi aşezată, fără teama de a greşi, alături de Luceafărul, Moartea căprioarei, Mistreţul cu colţi de argint sau Noapte de decembrie, sau păunesciana Repetabila povară.

Ne vom întoarce – Radu Gyr

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost cînd am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc în nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi,
Şi cei de azi, cu paşii grei,
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom pătrunde-ncet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşor, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Şi-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii după noi.

Noi, cei pieduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne-napoiem şi-n disperări,
Şi-n răni ce -n piepturi se acund.

Şi-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi,
În tot ce mâine, ca şi ieri
Va sângera sau va iubi!