Urări pentru prieteni dragi

Scriu azi, 30 decembrie 2021, la ora când ne mai despart două zile de anul în curs şi se împlinesc 74 de ani de când comuniştii au măsluit din nou istoria şi au decis transformarea formei de guvernământ a României din monarhie în republică. Nu insist asupra cursului pe care l-am urmat vreme de vreo 45 de ani, ci mă voi rezuma la cele scrise în titlul acesui mesaj. Pentru că este final de an şi aşa este firesc şi normal: să ne dorim mai bine în anul care urmează să vină. Fără însă a-i uita pe cei care ne-au părăsit în 2021 şi care au lăsat o amprentă puternică asupra conţinutului cotidianului nostru. Şi mă refer la pilonii culturii de care se agaţă cu disperare cultura naţională română şi însăşi firava noastră existenţă. În treacăt, fie vorba, îi voi aminti pe cei care i-am cunoscut personal, cum ar fi: poetul şi scriitorul basarabean Nicolae Dabija, actorul Ion Caramitru, compozitoarea botoşăneancă Mariana Honceriu, poeta şi scriitoarea suceveană Carmen Veronica Stoiciuc, muzicianul şi dirijorul Ioan Cobâlă, profesorul botoşănean Ioan Aniţei, jurnalistul Doru Dinu Glăvan – preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, profesoara universitară de la Cernăuţi Lora Bostan şi mulţi alţii. Transmiterea de urări, de sute de ani, sunt un prilej de speranţă pentru un trai mai bun, pentru împăcarea cu toţi cunoscuţii şi iertarea răutăţilor pe care inevitabil le producem zilnic. Va fi mai bine, va fi mai rău în 2022?  E greu, e foarte greu de anticipat la vremea cumplitei pandemii de corona virus care ne-a răpit rude, prieteni dragi şi colegi de serviciu. Şi din România şi din Basarabia şi de la Cernăuţi. Vă îmbrăţişez pe toţi, cu care ţin legătura pe căile de comunicare existente, şi vă reamintesc versurile luiAdrian Păunescu, un alt mare dispărut: “Purtaţi-vă de grijă fraţii mei,/Păziţi-vă şi inima şi gândul,/De nu doriţi să vină anii grei,/Spitalul de urgenţă implorându-l.” La mulţi ani 2022 şi să auzim numai de bine!