Născut pe 20 iulie 1943 în satul Copăceni din raionul Sângerei – Republica Moldova, Adrian Păunescu ar fi împlinit azi venerabila vârstă de 77 de ani. Indiscutabil, basarabeanul a cărei copilărie s-a derulat în Oltenia, la Bârca, este un reper important al literaturii române, excelând la două capitole majore, poezie şi jurnalism. Zecile de volume de poezie ale lui Adrian Păunescu, însumând peste 300.000 de versuri, așadar depășind cea mai întinsă epopee a lumii, “Mahabharata” cu 215.000 de versuri, realitate lirică fără asemănare, nu numai în istoria literaturii române, ci și în literatura universală, creează impresia şi certitudinea că ne aflăm în fața unei impresionante uzine de poezie. În materie de jurnalism s-a evidenţiat, mai ales, în revista “Flacăra”, până în 1989 şi “Totuşi iubirea” după 1990. Începând cu “Istoria unei secunde” (1972) și continuând cu volumele: “Repetabila povară” (1974), “Pământul deocamdată” (1976), “Manifest pentru sănătatea pământului” (1980), “Iubiți-vă pe tunuri” (1981), “Rezervația de zimbri” (1982), “Totuși, iubirea” (1983), “Manifest pentru mileniul trei” (1984), “Sunt un om liber” (1989), “Poezii cenzurate” (1990), “Trilogia căruntă” (1994) şi multe altele., Adrian Păunescu pune în lumina istoriei literaturii noastre cel mai puternic filon de poezie socială, de poezie politică „la zi”, unde mesianismul cunoaște cea mai incandescentă încărcătură lirică înregistrată vreodată de la Octavian Goga și până în prezent. Nu există problemă social politică importantă din țară, ori de pe planetă, care să nu fie conjugată cu patosul caracteristic, la moduri epico-lirice, în autentice registre stilistice păunesciene, de la problema părinților din perioada socialismului, cărora fiii cu câștigurile, salariile lor nu le puteau asigura o bătrânețe liniștită (situația nesfiind schimbată nici după 1990), până la Galaxia lirică, îndeosebi prin poezia socială şi politică, profund reverberatoare de suflet românesc, de conștiință de neam, de etică națională, şi care se relevă într-un veritabil și incendiar „manifest” pentru mileniul al III-lea. Un capitol important al vieţii poetului a fost manifestarea culturală “Cenaclul Flacăra”, fenomen derulat între anii 1973 şi 1985 şi care a reprezentat o veritabilă gură de oxigen pentru tineretul intoxicat de binefacerile “societăţii socialiste multilateral dezvoltate”. Într-un tragic decor de toamnă, Adrian Păunescu s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de 5 noiembrie 2010, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti unde fusese internat cu grave probleme cardiace, renale şi hepatice. Ca un recurs la memorie vă prezint una dintre poeziile de referinţă, publicată în 1980, “Analfabeţilor”, poem care parcă se încăpăţânează să rămână actual şi în 2020, la început de mileniu trei, la 40 de ani de la publicare.
Analfabeţilor
V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.
V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus că sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.
V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.
V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placă nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.
V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul – servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.
Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trîndavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.
V-am spus şi am puterea să mai spun
Că nu încape muntele în seră
Că prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.
V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învăţătura
Şi voi într-una fără să-l citiţi
Îl pomeniţi până vă doare gura.
V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.
V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placă daţi-i!
V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam că v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.