Din nou, iartă-ne Eminescu

Într-o vară mult prea caldă pentru suflete gingaşe,

Când în arşiţa de august implorăm ca să ne lase

Spectrul crunt al deznădejdii ce cumplit şi-arată colţii

Şi suntem la întâmplare plutitori pe apa sorţii.

Noi cei mici şi fără vlagă, dar mereu prea răi de gură,

Iubitori de mărunţişuri şi de nesfârşită ură.

Când în jur se-ntâmplă multe, multe rele se adună

Ce ne risipesc cu totul zi de zi, lună de lună.

Parcă azi, ca niciodată, suntem tot mai dezbinaţi

Măcinaţi doar de prostie, de războaie între fraţi.

Amăgiţi şi duşi cu preşul de conducători de ţară

„Nişte răi şi nişte fameni”, profitori şi pierde vară.

Iară noi?, prostime multă, îi privim cu-ngăduinţă

Resemnaţi, îngenuncheaţi, în lacrimi şi umilinţă.

Iară ei ne râd în faţă, ne prostesc cu acadele

Ce le-aruncă, ca la fraieri, să ne năpustim pe ele.

Ştim şi chiar simţim cu toţii cine e politicianul,

Demagog de cursă lungă, mască hâdă e mârlanul!

Ce nu-i pasă că în ţară a intrat hoarda păgână

Şi în cele patru vânturi s-a topit oda română.

Iar cuvintele frumoase, cu pretenţii de alarmă,

Vor rămâne doar iluzii…, rătăcite-n prag de toamnă.

23 august 2023 – Botoşani

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *