Dintre toate neajunsurile dure ale vieții
Cea mai crudă mi se pare a fi spovedania,
Mărturisirea prin poezie, lirica interiorului.
Oare pe cine interesează cine ești, de ce ești?
Căci nimeni, dar absolut nimeni, nu va fi interesat
De gândurile tale frumoase, de dorințele ascunse
Într-o mare suferință mascată de zâmbete forțate.
,,Un ciudat, un prefăcut, un anonim ca mulți alții,,
Vei fi catalogat de supușii meschini ai ignoranței.
Și atunci mai închizi o fereastră a sufletului răpus
De un întuneric ce se lasă tot mai apăsător.
Și nu mai aștepți nimic, de nicăieri, de la nimeni.
Deși, poate undeva există o inimă ce bate pentru tine
Ce poate dărui iubirea ce nu ai cunoscut-o vreodată,
Ce poate dărui, poate, mai mult decât ai visat…
Însă, plictisit călător printre ceasurile destinului
Nu mai auzi tic tac-ul destinat chiar ție,
Ca un răspuns la spovedania interioară,
Despre poezia nescrisă vreodată…