Premiul Național de Poezie ”Mihai Eminescu” se va acorda tocmai pe 15 iunie

Ucigătorul corona virus a distrus cam tot ce se putea la Botoşani. Şi cotidianul oamenilor şi sănătatea şi învăţământul şi speranţele viitorului. Iar printe domeniile afectate se numără şi cultura noastră cea de toate zilele. Pentru că, cel puţin la nivel de Botoşani, nu se putea vorbi de cotidian fără evenimente culturale. Cu ai săi actori principali, Biblioteca judeţeană şi Teatrul care poartă numele poetului naţional, Muzeul judeţean de istorie, Direcţia de cultură. Iată că la vreme de început de ianuarie 2021 o decizie justificată tulbură prezentul cultural şi întrerupe o tradiţie veche de 30 de ani: decernarea Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Omnia nu va mai avea loc pe 15 ianuarie, zi care reprezintă data de naștere a lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale, ci tocmai pe 15 iunie, data morţii Luceafărului. Menţionez că dintre cei 26 de poeţi vor fi aleși şapte pentru a fi nominalizaţi la această ediţie a premiului, poeții propuși fiind: Adrian Alui Gheorghe, Leo Butnaru, Daniel Corbu, Vasile Dan, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Bogdan Ghiu, Liviu Georgescu, Emil Hurezeanu, Nora Iuga, Ioan Moldovan, Marta Petreu, Ion Pop, Ioan Es. Pop, Octavian Soviany, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Eugen Suciu, Traian Ştef, Elena Ştefoi, Grete Tartler, Lucian Vasiliu, Matei Vişniec, Vasile Vlad, Călin Vlasie şi George Vulturescu. Reamintesc că laureatul ediției din 2020 a fost Ovidiu Genaru, poetul primind odată cu însemnele tradiționale și suma de 40.000 de lei brut. O sumă considerată de primarul municipiului Botoșani ca fiind cam mare. Şi nu cred că afirmaţia noului primar de Botoşani a fost taman pe placul lui Gellu Dorian, sufletul manifestărilor şi preşedintele Fundației Culturale ”Hyperion – Caiete botoșănene. În aşteptarea unor vremuri mai bune, reamintesc laureaţii Premiului naţional de pozie “Mihai Eminescu” – Opera Omnia de la începuturi: 1992 − Mihai Ursachi, 1993 − Gellu Naum, 1994 − Cezar Baltag, 1995 − Petre Stoica, 1996 − Ileana Mălăncioiu, 1997 − Ana Blandiana, 1998 − Ştefan Augustin Doinaş, 1999 − Mircea Ivănescu, 2000 − Cezar Ivănescu, 2001 − Constanţa Buzea, 2002 − Emil Brumaru, 2003 − Ilie Constantin, 2004 − Angela Marinescu, 2005 − Şerban Foarţă, 2006 − Gabriela Melinescu, 2007 − Adrian Popescu, 2008 − Mircea Dinescu, 2009 − Cristian Simionescu, 2010 − Dorin Tudoran, 2011 − Dinu Flămând, 2012 − Ion Mircea, 2013 − Nicolae Prelipceanu, 2014 − Ion Mureşan, 2016 − Gabriel Chifu,  2016 − Gheorghe Grigurcu, 2017 − Mircea Cărtărescu, 2018 – Aurel Pantea, 2019 − Liviu Ioan Stoiciu, 2020 – Ovidiu Genaru.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.