Cronica unui mozaic incert

Pentru că nimeni şi nimic nu mai garantează siguranţa viitorului la vreme de ianuarie 2021. Miile de români trecuţi în eternitate pe parcursul ultimului an ne arată cu degetul şi par să ne compătimescă pe cei rămaşi pe baricadele supravieţuirii. Şi pentru că tot a fost ziua Eminescului, îmi vin în memorie tulburătoarele versuri: „Iară noi? Noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite,/ Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,/ Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic…” Ce urmează să ni se mai întâmple când disperarea a atins cote alarmante? „Viaţa noastră unde e/ Viaţa noastră ce-aţi făcut cu ea?”, sună un alt semnal de alarmă, de această dată păunescian. România pare a se prăbuşi sub semnele unei neputinţe devastatoare generată de lipsa de imaginaţie a unor conducători total neputincioşi care dirijează vieţuirea semenilor lor sub spectrul bănuielilor şi a fantasmelor. Au trecut aproape 50 de zile de la ultimele alegeri parlamentare şi nimic nu anunţă că se poate întâmpla ceva de bine. Incertitudinile de zi cu zi ne potopesc creierul, speranţa se năruie încet şi sigur şi nici măcar sinistra amăgire nu ne mai ajută. Să ne amăgim cu ce, cu cine? La Botoşani, că aici îmi duc traiul cotidian, cei nouă parlamentari s-au ascuns în cine ştie ce colţuri obscure, calculându-şi doar propriile interese. Dinspre Prefectură se aud doar mesaje robotizate în privinţa gestionării blestematului de Covid 19 care continuă să facă victime zilnice. În curtea Spitalului judeţean unitatea mobilă de terapie intensivă continuă să zacă inutilă şi defectă. Debutul vaccinării anti covid se derulează ca în filmele cu proşti, ba se pot înscrie oamenii, ba s-a blocat platforma de înscriere. Rateuri peste rateuri şi neputinţă fără sfârşit din toate părţile. Răvăşit şi tulburat peste măsură, nici măcar în propria-mi febleţe nu mai am încredere. De dincolo de lumi, exagerat de relaxat, Păunescu Adrian ne spune că, „Mi-a spus cineva/ Dar nu mai ştiu cine/ Că vremea va sta/ Şi-apoi va fi bine.” Aşa o fi maestre, dar aici pe Pământ ni se spune că până în 2023 nu vom da jos masca de pe faţă. Şi vom continua doar să ne bănuim, sau nu, zâmbetul tot mai şters al unei triste figuri…, în aşteptarea revenirii vremurilor bune.