După „lupte seculare”, care au durat peste şase ani, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor (SPCEP) al judeţului Botoşani a reuşit să se mute într-o locaţie adecvată desfăşurării activităţii. Menţionez că respectivul serviciu funcţiona în trei spaţii aflate în trei zone diferite ale municipiului reşedinţă de judeţ, fapt ce îngreuna mult derularea unei activităţi coerente care să asigure un flux continuu şi eficient. Conducerile Consiliului Judeţean Botoşani, care s-au aflat în ultimii zece ani, nu au reuşit să găsească soluţii, indiferent de culoarea politică. A trebuit, în premieră absolută, ca la conducerea CJ-ului botoşănean să vină o femeie care, pur şi simplu, s-a descurcat. Doina Federovici a bifat în actualul mandat de preşedinte aducerea SPCEP în casă nouă, fapt care o evidenţiază categoric în faţa trecuţilor preşedinţi. Noul sediu al SPCEP se află în zona centrală a Botoşanilor, lângă hotelul Rapsodia, vis a vis de părculeţul de lângă Primărie.
Articole similare
Din nou, iartă-ne Eminescu
Publicat pe de Cetățeanul Gabriel
,,Voi nu vedeți că țara nu mai doarme?…,,
Publicat pe de Cetățeanul Gabriel