În două episoade, acest text a fost publicat prima dată pe facebook. După care, văzând priza la public şi comentariile favorabile, am decis să-l postez şi pe acest blog.
Spune o străveche vorbă latină care se potrivește unei anumite stări de fapt dintr-un prezent tot mai tulburător și incert. Concret mă voi referi la interminabilii refugiați ucraineni care par să nu se mai termine. La fel ca și gâlceava slavă de pe teritoriul țării lor, patrie înființată de tovarășul V.I. Lenin prin 1917. Așa ca să fie mai multe soviete… Nu mai reiterez trecutul îndepărat cu Rusia kieveană, nu Kievul ucrainean!… Fiecare cu ale lui istorii, dar să fie autentice, nu fabricate în funcție de zilnice interese! Aspect de care cu siguranță nu aveau habar cohortele de ucraineni aflate zilele acestea pe meleaguri sucevene, ba pe la Cacica, ba pe la Solca, ba pe la Moldovița. Multe ucrainence și tot atâția de mulți bărbați… Fugiți de bună seamă din calea războiului ucigaș, deși actorașul Zelenski decretase că masculii nu au voie să părăsească Ucraina la vreme de război. Dar și asta e chestiunea lor nu a mea, cetățean român. Ca român, în țara mea, m-a deranjat prea multa vorbăraie ucraineană din jur, totul pe fondul unui consum consistent de alcool. Dialoguri multe și zgomotoase, chiar persistente și, insist, deranjante. Or fi fost mulți și din regiunea Cernăuți care știau românește, dar nu aveau chef să vorbească? Cumplită și năucitoare dilemă… Dar nici asta nu e problema mea, cel puțin parțial… Revin, est modus in rebus, dragi ucraineni apăruți la început de secol XX !!! Adică, există o măsură în toate!!!
Est modus in rebus (II)
Am scris ieri, 1 august 2022, opinia mea privind refugiații ucraineni care par a se simți foarte bine la mine acasă, în România. Când îi vezi, duhnind a alcool, gălăgioși și gavarind ucrainește non stop, nici nu zici că sunt victimele unei tragedii. Poate nici nu sunt… Porțile deschise și brațele întinse de români, încă din februarie, m-au șocat și m-au mirat peste măsură. Era evident că binefăcătorii mei conaționali nu avuseseră de-a face cu această entitate slavă și caracterul ei controversat. Ei bine, eu și mulți alți amici am avut de-a face cu parșivenia autorităților ucrainene aflate într-o continuă vânătoare de români, într-o continuă acțiune de filaj… Așa cum se întâmpla de fiecare dată când poposeam, cu cele mai curate intenții, la Cernăuți, la sărbătoarea comunității românești de acolo, ,,Limba noastră cea română,, Scriu cu toată responsabilitatea aceste rânduri pentru că sunt oripilat peste măsură. Amintirile neplăcute, pe durata unor ani consistenți, de la Cernăuți și din vama Siret-Porubnoe au năvălit năucitor. Și când vameșii ucraineni ne-au fotografiat portbagajul mașinii la intrarea în Ucraina!!! ca să arate șefilor de la Kiev că nu au să le dea celebra ,,tradiție,, de la turiști, și când pe 1 septembrie 2018 am fost sechestrați de serviciile secrete în vamă, la întoarcere acasă, pentru ,,vina,, de a scrie o carte pe a cărei copertă era România Mare la 1918 cu vecinii de atunci, adică fără Ucraina ci doar cu Uniunea Sovietică și Polonia, și multe alte tracasări și stări de stres. La loc de ,,cinste,, au stat mereu interminabilele șpăgi către vameșii și milițienii rutieri. De ce??? Ca să putem ajunge la românii de la Cernăuți și la limba lor ce română. Alte comentarii sunt de prisos. Doar reiterez, în limba română nu în latină, ca să fie clar: EXISTĂ O MĂSURĂ ÎN TOATE, ucrainenilor !!!