Ce timp neliniștit mă împresoară,
Când versu-mi s-a oprit speriat în loc?
Iar muzele au plecat rătăcitoare
Spre alte locuri pline de noroc.
Și nici pe tine scumpa mea frumoasă
Nu te mai simt prin preajmă să îmi stai.
Singurătatea crudă mă apasă,
Miroase-a ducă, a potcoave și a cai.
Trăiesc nemernicii cu-n fel de teamă
A semenilor mici, cu gând barbar,
Ce zilnic își rescriu propria dramă
Și nu au griji privind la calendar.
Mă sperie privirea lor piezișă
Cu gând ascuns și gust plin de amar.
Tot mai sinistru stă o ușă-nchisă
Și nu e cale spre un nou hotar.
Pe cer plutesc haotic corbii
Asurzitori, cu croncănit speriat
Înalță trist privirea chiar și orbii
Ce-așteaptă, tot așteaptă ne-ncetat.
Și nu mai vine liniștea-n cetate
Iar siguranța-mi pare un palid leac.
Mă tot întreb prin vise tremurate,
Voi muzelor, pe unde ați plecat?
26 ianuarie 2023 – Botoșani
Iar doamna Maria Nechifor, o minunată poetă botoşăneancă, mi-a replicat:
Stau muzele pitite prin altare
Să îți descânte slovele lumești
Ademenind luceferii de seară
Cu nuferi dintr-un colț de Ipoteşti.