“Poetul ca şi soldatul/ nu are viaţă personală./
Viaţa lui personală este praf/ şi pulbere.”
Daa…, pur nichitian, se derulează o viață de poet,
Indiferent dacă este sau nu îndrăgostit,
Indiferent dacă este căsătorit sau nu,
Indiferent unde se află, în ce moment al existenței sale.
Și ce dacă acum mă situez, alături de ceilalți,
În Săptămâna Patimilor, a fostelor Lui suferinți?
Eu sunt de ceva vreme pe un pat de spital, bolnav și plictisit
Pentru că așa trebuia să se întâmple, nu altfel.
Și chiar acum, când scriu aceste rânduri, mă gândesc
Fără a suferi, cum a suferit El pentru nemernicia noastră.
Pur și simplu mă gândesc că suntem prea mici
Pentru un univers atât de nesfârșit.
Și între două elegii ale Marelui Blond, cuget oleacă
Și la Preda, “salcâmul nostru genial din sud”,
Cu a lui replică zguduitoare “Viața asta e un mare rahat”,
Spusă, paradoxal, de un profesor de filosofie.
Și atunci, “atent la tot și la toate”, vorba olteanului Sorescu,
Cum să nu-l iau în brațe pe Nichita și să nu mă înrolez
În vorba lui: “Poetul ca și soldatul nu are viață personală…”
Și atunci, atunci ce-i de făcut Înger blond, pentru o viață personală,
“…prefac totul într-o dragoste mare”?
12 aprilie 2023 – Botoșani