Din universul tău, fermecător şi dulce, Te-ai aşezat peste decorul meu de toamnă Şi stai tăcută parc-ntr-o răscruce Pe banca din tablou, frumoasă doamnă. Mai cade câte-o frunză în tăcere, O prinzi şi o săruţi cu stinse simţuri Ceva nedesluşit, iubire şi durere, Aşa cum simt acei ce umblă singuri. Continuă lectura