Azi, 3 decembrie 2023, se împlinesc 32 de ani de la trecerea în eternitate a ilustrului filozof Petre Țuțea, născut pe 6 octombrie 1902, și care ne-a lăsat, spre luare aminte, nemuritoarele cuvinte: ,,Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioți.,, Menționez că, potrivit DEX, cuvântul ,,idiot,, înseamnă: care manifestă idioție, nerozie, stupiditate; persoană care suferă de idioție, tâmpit, cretin, imbecil. Fără a îndrăzni să-l contrazic pe marele gânditor, un veritabil patriot român, menționez doar că, acum, la ultima sărbătoare a Zilei Naționale a României, indivizii din fruntea țării ne-au repetat obsesiv ca ,,să fim mândri că suntem români,,. Cu sânge de papagali în ei și ăia din fruntea județului Botoșani, unde trăiesc de ceva vreme, au spus oamenilor veniți să vadă ceva, același lucru.
Drept pentru care, oleacă descumpănit și mai mult bulversat, vă întreb domnule Petre Țuțea, – eu de pe pământ, încă, domnia voastră din eternitatea dumnezeiască pe care ne-ați sugerat-o în zicerea aia potrivit căreia, ,,Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.,, – cine sunt de fapt idioții? Pentru că am oarece îndoieli, de când am pus mâna mai consistent pe adevărata istorie a poporului român, istorie care ne-a fost ascunsă și, mai grav, ne-a fost prezentată trucat de vreo 50 de ani încoace. Eu cred, și îmi asum această supoziție-bănuială, că dumneavoastră, cu eticheta de ,,idioți,, , v-ați referit la conducătorii României moderne. Cam de pe la nenorocitul ăla de Carol al doilea încoace. Restul?, ăștia mici și insignifianți, noi cei simpli și cei buni și naivi și mereu plini de speranță, nu cred că merităm să fim catalogați ,,idioți,,. Poate doar lași…