Te-ai aşezat din nou, ca altădată,
În calendarul vieţii mişcător
Tu, martie, o lună minunată
Şi ne-ai mai dăruit un Mărţişor.
Din zare iarna încă mai pândeşte
Să îţi arunce peste flori omăt,
Să-ţi tulbure cum a mai fost, fireşte,
Venirea ta ca un nespus complot.
Când timpuri par în noi că se răstoarnă
Şi totul se preschimbă fără veste
Că nu mai ştii, de-i toamnă sau e iarnă
Şi noi ne tot mirăm, ca-ntr-o poveste.
Ce simţământ, ce tainică trăire
A unei vieţi aflată tot în goană
Ce ne ameţeşte şi ne doare
Ca într-o nesfârşită melodramă.
Unde-ntr-un colţ de scenă e pianul
Ce note triste singur acordează,
Ce uvertură sumbră are anul
Cu noi, actori ce par că delirează.
Fugim mereu, încolo şi încoace,
În piesa transpirată de mişcare
Şi nimănui nu-i pasă, nici ce face
Şi nici ce rol îşi joacă fiecare.
Pe scenă e mereu învălmăşeală
Cu replici care par neauzite.
S-a terminat…, e linişte în sală,
E întuneric, cu ovaţii mute.
5 martie 2024