Condeiul alunecă greoi pe foaia de hârtie,
Îmi chinui mintea să rămână trează
Și rătăcesc în noaptea albă și pustie
Prins între ape, la ceas de Bobotează.
Mi-e tot mai greu, simt umbre lângă mine,
Vedenii mă-mpresoară la tot pasul
Confuzii grele par să mă termine
Urechile îmi țiuie, tic tac, ca ceasul.
Și ziua s-a făcut așa de mică
Iar noaptea pare nesfârșit de lungă
Și uneori chiar mi se face frică
Că întunericul cel greu o să m-ajungă.
Aș vrea să evadez, citind o carte
Cu pagini multe, despre toate cele,
Dar ochii-mi țin privirile deșarte
Și rânduri fug din gândurile mele.
Iar casa-i plină acum de întunerici
Ce au învins luminile aprinse.
Ce straniu-i tot, cu cruci și cu biserici
Care plutesc peste întinderi ninse.
Miroase a frig cu valuri de ninsoare
Sunt rătăcit în iarna tot mai trează
Încet, încet, ceva în mine moare
Plutind în ape reci de Bobotează…
6 ianuarie 2024