Ziaristul și omul de cultură Gabriel Balașa, împătimit cititor și apărător a tot ce are amprenta românismului, scrie din nou despre “copiii” mei; de data aceasta despre volumul de versuri: “Cântec de Lebădă”. (profesor Maria DONAN-Timișoara) “Un cântec de lebădă ce moare la margine de gând…” Drumul prin universul nesfârșit Continuă lectura

Ce cale aș putea să mai urmez La trecerea celor șase decenii? Privesc în urmă și mă minunez Cum au trecut toți anii prin vecernii. Nu a dorit să stea o clipă-n loc Fugarul timp, al meu și al altora În zori de zi păreau doar clipe cu noroc Prea Continuă lectura

E o seară, poate de vară, poate de toamnă, pe un deal. Dar, e o altă seară a timpului, față de ,,Sara pe deal,, bijuteria eminesciană inconfundabilă. Nu, acum a altceva sub mângâierea unor raze ale lunii care privește cu nesaț două trupuri îmbrățișate într-un sărut fierbinte, într-un tot unitar. Continuă lectura

Ce liniște de toamnă superbă mă-mpresoară, Când foșnetul de frunze duios m-ademenește, E jumătatea toamnei, e tare rece afară, În dimineți când totul treptat se vestejește. Acum privesc o frunză și pe a ei cădere E dans autumnal, e simfonie pură, Spectacol fără lacrimi și fără de durere Normalitatea morții, Continuă lectura

Noi doi ar trebui să ne-ntâlnim La ceasul toamnei cu parfum de floare Un început frumos să deslușim Dintr-o dorință pur mistuitoare. Să ne-așezăm gingaș într-un tablou Îmbrățișați în dulce fantezie Cuvinte de iubire ca ecou Să ne pătrundă, tandră frenezie. Ca două umbre ce s-au întâlnit În noaptea rece, Continuă lectura

Cuvinte, cuvinte, cuvinte, frumoase, duioase, fierbinți, stau îngrămădite în scrisorile nedesfăcute ale sufletului meu aruncat într-un colț al nepăsării tale din camera obscură, slab luminată, a inimii tale de departe. Din când în când, din piramida de scrisori trimise, iei și arunci câte una, fără să o citești, pe foc, Continuă lectura

La o răspântie de drumuri, oarecare, Mă mai opresc din când în când, mirat. Respir adânc aer de frunze care În noua toamnă mi s-a inspirat. Privesc pierdut spre zările obscure, Spre arămii culori, spre nesfârșit, Iar ochii îmi cuprind marea pădure A vieții mele, vis nedeslușit. O piatră de Continuă lectura

Plouă-n nord de țară, plouă pe Moldova, Cerul potopește noi și reci eresuri Pe hârtia albă îmi aștern iar slova Caldă și domoală, cu noi înțelesuri. Plouă neîncetat, plouă a uitare Peste noua toamnă a privirii noastre, Trupul de poet cată încântare Cercetând în nouri ceruri mai albastre. Frunze căzătoare Continuă lectura