Ce liniște de toamnă superbă mă-mpresoară, Când foșnetul de frunze duios m-ademenește, E jumătatea toamnei, e tare rece afară, În dimineți când totul treptat se vestejește. Acum privesc o frunză și pe a ei cădere E dans autumnal, e simfonie pură, Spectacol fără lacrimi și fără de durere Normalitatea morții, Continuă lectura