Din mii de vorbe nerostite te-am pierdut,
Nu știu de ce și n-o voi ști vreodată,
E dureros când chiar și doru-i mut
Și nu mai simte dragostea curată.
Prea multă suferință în zadar
Strivită de tăcerea deranjantă
Cu foi pierdute dintr-un calendar
Și nu mi-ai fost defel, măcar amantă.
Da, te-am iubit nevinovat și pur
Nu neg că m-am pierdut cu tot firescu
În tine am găsit un nou contur
Amor târziu, așa ca-n Eminescu.
Într-un final tăcut și dureros
Ți-am rătăcit privirea și scânteia
Tăcerea mi-a intrat adânc în os
Iar vorba nerostită e… femeia!