Sfâșietoare a fost urmarea după Dânsul
O cruce ne-a lăsat luare aminte
În timp, cu greu, se stăpânește plânsul
În așteptarea noilor cuvinte.
Și chiar acum, când eu acestea scriu,
Mereu uimit de sacra Sa iubire
A Omului ce a fost mort să fie viu
Adâncă și cumplită moștenire!
De două mii de ani ne întrebăm
Și așteptăm un semn plin de speranță
Privim nedeslușiți și ne rugăm
Purtând smerenie și cutezanță.
Dar semnele sunt rare când apar,
Sau cel puțin așa tot ni se pare,
Și generații an de an dispar
Care au fost cândva în așteptare.
Acum, la Paștele de peste an
S-a petrecut o nouă tragedie
Și doliu s-a cernit la Vatican…
Un papă și-a sfârșit misiunea vie.
O fi un semn cum altele au fost
În secole trecute și uitate?
Nu știm nimic, ce-i rost și fără rost,
Suntem ca niște triburi răsfirate.
Și timpul trece, trece implacabil
Cu noi înțepeniți în mare așteptare
O cruce ne e semnul cel valabil
Până va fi, va fi o înălțare?…