Pierdut în dansul galopului de cal,
Ce mă aleargă sprinten, nebunește,
Gonesc spre… zori de-amurg sentimental
Ce desfătare, file de poveste!
Privesc uimit din goană și tresar
La orișice zvâcnire cabalină
A negrului și mândru armăsar
Ce-mi zboară gând și fruntea mea senină.
Mă las purtat de libertatea lui,
De setea-i nesfârșită de mișcare,
Spre un drum cu sensul de hai hui
De parcă m-am născut, demult, călare.
Încă mai pot acum drumuri străbate
Prin viața-mi ca o dulce remușcare
Tot căutând turnuri de cetate,
Cu steaguri fâlfâind semețe-n soare.
Și brusc din goană calul se oprește,
Picioarele îi domolesc galopul,
Un ochi de apă îl ademenește,
A obosit și-i însetat săracul.
Descalec și îi mângăi neagra coamă
Și slobod îl îndemn iarbă să pască
Lângă fântâna ce de bună seamă
Setea avea să i-o potolească.
Și odihnit murgul îmi nechează
Că-i pregătit de un destin regal
Spre ținta ce o simte că urmează…
Cetatea din amurg sentimental.