Ce cale aș putea acum urma
Când totul e doar spaimă și teroare
Când soarta mea și viața altuia
Sunt măsluite, crudă încercare?
Nebunii lumii se tot înmulțesc
Și tot mai grea ne este condamnarea
Și tremură pământul românesc
Și munții plâng și mai sărată-i marea!
Nesiguranța pare acuma gravă,
Iar moftul slav o cinică problemă,
Când nimeni nu-i în stare să mai dreagă
O simplitate dusă spre dilemă.
Precum tumoarea canceroasă care
Se-ntinde într-un trup cu carne blândă
De prin păduri și stepe milenare
Lupi nesimțiți ucid, mereu la pândă.
Ce vină-mi poartă azi latinitatea,
Ascunsă între ziduri veșnic slave,
Și către cine să declam dreptatea
Și libertatea dintre steaguri albe?
Nu vă mai satură puterea și arginții
Cotropitori mereu stropiți cu sânge!
Pe ziduri de biserici urlă sfinții
Iar crucea?… s-a uscat și nu mai plânge.
Mileniul trei? o cacealma murdară,
O noapte neagră cu stele dispărute,
Nemeritat blestem, crudă ocară
Din creiere stricate, fără de cap, pierdute…
Eu vă blestem în numele iubirii,
A dragostei de-aici și de departe,
Să nu cunoașteți clipa fericirii,
Strigoi spurcați, plecați singuri spre moarte!