Este o nouă zi de 1 Decembrie, o nouă zi în care românii de pretutindeni ar trebui să se bucure pentru Ziua naţională a baştinei lor creată cu eforturi umane colosale de la 1859 la 1918. Şi nu numai. Dar cum poate arăta o naţie care în ultimii 150 de ani şi-a schimbat de cinci ori! Imnul naţional şi de mai multe ori Drapelul naţional. Pe când, ca un singur exemplu, francezii îşi cântă Marseieza, imnul lor naţional, de la căderea Bastiliei, adică din 14 iulie 1789. Fără alte comentarii m-am gândit că, de Ziua României, ar fi potrivită o dedicaţie pentru toţi guvernanţii care au condus această ţară în ultimii 30 de ani. Şi, nici nu se putea altfel, am apelat din nou la Adrian Păunescu şi la a lui bijuterie poetic pamfletară, „De ce nu puneţi şi pe râs impozit?”:
De ce nu puneţi şi pe râs impozit
Şi birul progresiv pe sărăcie?
De ce nu puneţi taxe pe-ntuneric?
Impozitaţi şi vântul ce adie!
Ar fi păcat să ezitaţi în crima
De-a confisca şi sângele din vine,
Continuaţi prăpădul cu ardoare
Şi răul ce vă face-atât de bine!
Taxaţi iubirea, somnul, nostalgia,
Penumbra, deznădejdea şi oftatul
Şi unghiile care cresc într-una,
Distrugeţi tot, de-a lungul şi de-a latul.
Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,
Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,
Lucraţi neiertător şi echitabil,
Impozitaţi şi laptele de mamă.
Dar ce fiscalitate este aia
Din care nu se fură-ntreaga pâine
Acestui neam ce şi-a luat maidanul
De-a nu trăi în lesă ca un câine?
Taxaţi sever şi strângerea de mână!
Impozitaţi total telepatia!
Luaţi atâtea piei câte vă place
Şi desfiinţaţi prin taxe România!
Ce e complicitatea asta bleagă
Cu sărăntocii şi dezmoşteniţii?
Tot au şi ei ceva să dea ca taxă,
Treziţi-le revolte şi ambiţii!
Voi nu vedeţi că omul mai respiră?
Cât amânaţi sentinţa capitală?
Loviţi la oase naţia întreagă,
Înduioşarea e un fel de boală.
Adăugaţi impozite şi taxe
Pe taxe şi impozite, cuminte,
Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!
Taxaţi adânc şi morţii din morminte!
Impozite pe floarea dăruită,
Impozite pe cald, ca şi pe rece,
Impozite pe rouă şi pe lună,
Impozite pe notele de 10.
Cafeaua, ceaiul, apa de fântână,
Fereastra, uşa, merită accize
Când, cu o poftă tragică, Guvernul
Îi dă un nou impuls acestei crize.
Impozite şi taxe pe cuvinte,
Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,
A jupui poporul este nobil,
Când nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere.
Hei, Românie, parcă răstignită,
Degeaba vrem să te-ntrebăm „Quo vadis?”,
Nici să trăim aici, nu-i cu putinţă
Nici să murim acum nu mai e gratis.
La luptă împotriva tuturora,
Într-un neomenesc război promiscuu,
Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!
Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!