Pur şi simplu altă exprimare nu am găsit pentru ceea ce se întâmplă la final de noiembrie 2021 în România. Şi toată zăpăceala vine taman înaintea zilei naţionale când, nu-i aşa?, “noi suntem români, noi suntem aici pe veci stăpâni!” Mass media şi-a luat în serios rolul de spălare a creierelor româneşti şi aruncă în ochii tulburi ai românimii tot soiul de “infecţii” care să ducă la pierderea definitivă a vederii şi, dacă se poate, şi a coerenţei. Începând cu “uite pensia, nu e pensia”, nici nu mai contează dacă e majorată, grozăviile se ţin lanţ, fără nici un fel de jenă. Stuchi-v-ar stihiile prostiei în noaptea de Sînt Andrei neputincioşilor aflaţi vremelnic la guvernare şi în alte domenii de conducere! Şirul inepţiilor anti-covid continuă cu încheierea Revelionului la ora 21.00, de parcă ar şti careva ce va mai fi atunci, şi continuă cu plecarea microbiştilor de pe stadioane tot la ora 21.00. Adică meciul începe la ora 20.30 şi fix la 21.00 spectatorul trebuie să se ridice şi să plece acasă. Ce naiba au avut în spermă părinţii voştri, vorba lui Păunescu, când v-au creat, băă factori de decizie? Până unde puteţi merge cu experimentarea unei naţiuni care se regăseşte pe ea însăşi din ce în ce mai puţin? După ce aţi pus între paranteze procentele de participare la palidele manifestări de 1 Decembrie, ca să vă fluturaţi tot voi netrebnicilor prin faţa simplului popor român, v-aţi gândit într-un final să ne lăsaţi pe toţi să vedem paşii de defilare ai unei armate discutabile. Uite, aşa de ambîţ, nu voi mai merge la paradă şi mă voi rezuma doar la arborarea unui drapel roş galben albastru în balconul apartamentului. Pentru că sentimentul naţional şi patriotismul meu nu se regăsesc în matrapazlâcurile voastre fariseilor!
Articole similare
Şi totuşi va veni din nou Crăciunul…
Publicat pe de Cetățeanul Gabriel
Tăcere de toamnă
Publicat pe de Cetățeanul Gabriel