Tablou autumnal al mizeriei umane

De foarte multă vreme nu am avut un noiembrie atât de frumos şi atât de bogat în frunze multicolore care cad ireversibil, întregind peisaje inegalabile pentru desfătarea chinuitelor suflete. Semn clar că, la ora cumpenelor foarte grave, natura se străduie să ne ţină în viaţă şi să salveze ce se mai poate din firava fiinţă umană. Şi în acest timp, când natura şi al ei Creator  poartă pe umeri nevăzuţi o balanţă al unui echilibru palpabil, majoritatea semenilor mei sfidează orice urmă de bun simţ şi terfelesc puţinele lucruri bune care au mai rămas. În topul nesimţirii s-au cocoţat politicienii, o naţie compromisă care bântuie România de peste 30 de ani. Din nou avem de prea mult timp premier interimar, din nou stânga se pupă diavolesc cu dreapta, din nou piticaniile politice muşcă isteric din credulii care se vând pentru câţiva arginţi la taraba curvăsăriei politice. Şi în acest timp marii neajutoraţi, neavând nici un model demn de urmat, se complac în fapte îngrozitoare. Iar mai marii ţării habar nu au şi nici nu le pasă. Într-o şcoală dintr-un sat botoşănean, într-un veceu rural, s-au produs fapte desprinse de pe site-urile porno. Protagoniştii? O fetiţă de 7 ani şi un băieţel de 9 ani!!! Chestiunea, numită sex oral, s-a răsuflat pentru că a fost filmată pe un telefon mobil. Iar cu o săptămână înainte, mass media centrală anunţa că, undeva recent, o fată de 10 ani a rămas gravidă şi e deja în luna a cincea, deci minora va avea copil. În alt sat, într-o familie cu grave deficienţe mentale, sora şi-a ucis fratele şi nimeni, nici măcar mama, nu are discernământ pentru a răspunde  de fapta comisă în faţa autorităţilor. Şi vorba Păunescului, “suntem pe mâna unor mari nebuni…” Am răsfoit filele galbene ale acestei toamne şi am revăzut, cu îndoită durere, că au plecat dintre noi mari oameni de cultură şi, pe zi ce trece, se pare că rămânem tot mai proşti, precum spunea Rebreanu într-o grăitoare nuvelă. Şi, tot din cauza nesfârşitei prostii şi ignoranţe umane, virusul covid ne răreşte încet dar sigur. Se întrezărise o rază de speranţă când şi scepticii au păşit spre centrele de vaccinare. Dar când au văzut că guvernanţii nu le mai dau suta de lei promisă şi parcă nici rata, tu-i rata măsii!, nu mai e aşa mare, cozile de la vaccinare s-au subţiat şi chiar au dispărut cu totul. Şi în curând “bat clopote cântând reîntregirea…” şi tot mai puţini români vom fi cei care le vom asculta dangătul de 1 Decembrie. Pentru că suntem nişte urmaşi jalnici ai celor care au crezut în chestiuni numite idealuri, patriotism, iubire de semeni şi neam. Pleavă, sinucigaşi, mizerii umane, rebuturi ale unei societăţi care nu prea mai există pe harta unei geopolitici aflată într-o continuă mişcare…