E ceasul privirii înapoi, a închipuirii unui bilanţ, cu bune şi cu rele, cu realizări şi neajunsuri. Fiind postat pe facebook acest textuleţ, cartea de vizită mă îndeamnă să fac referire doar la ce am trăit pe această reţea de socializare. Pentru a nu mă scufunda într-un subiectivism ce ar da naştere la „lung prilej de bârfe şi de ipoteze”. Şi, cel mai important, încerc să scriu cu lumina minţii limpezi, la ore de dimineaţă. Pentru că inima mi-a jucat feste şi mi-a creat confuzie, multă confuzie sentimentală. Aşadar, 2022? A curs firesc, fără chestiuni ieşite din comun, cu zilnice banalităţi feisbuciste, un soi de… Legea lui Ohm pe un întreg circuit, „dacă tu eşti om cu mine, atunci şi eu sunt om cu tine”. Cu insipidele like-uri dintre care doar inimioarele, datorită formatului lor, mai colorau pagina. Şi parcă aduceau altceva în afara unei vizibile robotizări. Şi totul s-a derulat mecanic până când am încercat, şi vreau să cred că chiar am reuşit, să mai diminuez din nesfârşitul posac al imaginilor cu animăluţe, texte furate dintr-a aiurea şi alte bazaconii ieftine. Unii prieteni mi-au înţeles mesajul, alţii au continuat să rămână simpli privitori într-o lume a cenuşiului, fără de exprimare şi personalitate. Vorba marelui Gheorghe Dinică, „Puţini oameni, restul populaţie…” Până când a venit sfârşit de vară şi, de undeva nicăieri, chiar nu îmi mai amintesc!, am primit pe pagină, sau le-am solicitat prietenia, a două doamne de dincolo de Carpaţi, respectiv din Sebeşul de Alba şi Timişoara. După care doamnele şi-au adus şi prietenii, la fel de fermecători şi iubitori de cuvinte. Iar ceea ce ne-a apropiat a fost scrisul, textele postate. Eu, simple comentarii, despre una despre alta, domniile lor, minunate poezii şi fragmente de viitoare sau trecute romane. Până la talentatele doamne, doar inconfundabilul profesor GEORGICĂ MANOLE din Hăneştiul botoşănean a reuşit să-mi încânte sufletul cu textele literare postate. Da, în ordinea apariţiei pe pagina mea, GABRIELA CECILIA CIORAN din Sebeş, cu ale dumisale volume de poezii, „Pe-o aripă de suflet frânt”, „Pe aleile pierdutelor iubiri” şi Călător în umbra iubirii” şi MARIA DONAN alias NONAMARIA ANAHERA din Timişoara, cu volumele de poezii „Cântec de lebădă” şi „Dum Spiro, Spero”, alături de romanele „Crimă perfectă” şi „Porţile spre cer”, sunt două prietenii extraordinare. Şi, cu un gest de nobleţe şi mărinimie absolută, doamnele mi-au trimis creaţiile lor. Ca să nu vină singură…, Anahera a adus şi o voce inconfundabilă, LIDIA RACOVIŢAN, care a dublat valoarea creaţiilor anaheriene, cum îmi place să le denumesc. Iar „cireaşa de pe tort” a fost recitarea de către doamna Lidia a câtorva încercări de poezie ale mele. Piatra de încercare, colosală de grea pentru mine!, a fost rugămintea doamnelor să scriu câteva rânduri despre poeziile şi romanele trimise. Nici nu vreau să-mi amintesc despre efortul făcut. Că, în afara a trei prefaţe subţiri, nu mai scrisesem recenzii. Una peste alta, din ce mi s-a transmis, nu am făcut de răs breasla scriitorimii nord moldave. Şi asta m-a bucurat cel mai mult! Şi că nu am intrat în zicerea lui Ştefan a Petrei, tatăl marelui Creangă: „Amu, cică s-o dus unu la Paris bou ş-o venit vacă!”. Între timp pe pagina de facebook au apărut şi STELA CHEREGI şi DUMITRU MONACU, ambii scriitori de calibru care îmi încântă mintea şi sufletul. Cam asta a fost o scurtă descriere a bilanţului BUCURIILOR MELE din 2022. În rest continui să constat cu aceeaşi amărăciune din ultimii ani că versurile lui Păunescu rămân actuale: „Timpul vieţii ni-i scurt/Hai să-l facem curat/Trăiesc unii din furt/Alţii doar din ce-au dat…” LA MULŢI ANI TUTUROR PRIETENILOR DE PE PAGINA cetateanulgabriel.ro!!!