Şi timpul trece, nu e de făcut
Nimic să-ncetinim această goană
În care pare să lucreze mut,
Tot sfâşiind condiţia umană.
Cu toţii am dori un pic mai mult,
Să prelungim în viaţa existenţa,
Chiar dacă-i chin şi nesfârşit tumult,
Din greu ne-am stabilit chiar noi esenţa.
Şi ce-am putea visa ca muritori
Şi până unde ne-am atinge ţelul
Şi cât mai suntem oare de datori
Când moartea crud ne face la toţi felul?
Lăsându-ne mereu fără răspuns
La întrebări ce curg fără-ncetare
Când doar o viaţă ne e de parcurs
C-un singur sens, o singură întrebare.
Cine suntem şi pentru ce suntem
Născuţi pe o planetă oarecare,
În atmosfera unui recviem
Cântat domol spre un apus de soare.
Şi-atunci când nu mai e nimic de spus
Şi rănile încep ca să ne doară
Ne ridicăm privirile în sus
Şi tot sperăm că poate-o să apară.
De două mii de ani tot aşteptăm
Pe cineva descris în cartea sfântă
Şi ne mirăm şi tot ne-nchinăm
Şi timpul trece…, nimeni nu cuvântă.
8 februarie 2024