Cina cea de Taină e o-ntâmplare veche
Cu El înconjurat de apostoli ce-L urmară
De două mii de ani, mister fără pereche,
Ne răscoleşte gândul şi suflet ne-nfioară.
Iar scrieri din vechime lăsate-n cărţi profunde
De scriitori ai vremii, numiţi evanghelişti,
Încearcă să dezlege mister spre-a ne răspunde
La întrebări cu lacrimi ce curg din ochii trişti.
Şi an de an mirarea şi sensul ne răscoală
Iar greutatea sobră a fostei întâmplări,
Ne-apasă fără milă ca un condei pe-o coală
Prea albă şi velină, prea plină de frustrări.
Potirul nemuririi, cum Sfântul Graal se ştie,
Continuă să fie mister şi căutare,
Un conţinut prea sacru ascuns în veşnicie
De ochii cruzi ai lumii aflaţi în condamnare.
Să creadă, nu să vadă ce n-ar putea pricepe
Când totul e spoială şi rea deşertăciune
Credinţa?, un concept ce greu e a-l concepe
Când mult mai lesne e… să aştepţi o minune.
Iar aşteptarea-n sine e grea, se vede treaba,
Istoria revine, dar fără El la masă…
Şi-n fiecare zace tâlharul de Baraba
Scăpat în întuneric şi niciodat’ acasă.
23 martie 2024