S-a făcut totuși frig până la urmă
În iarna firească ce a venit
Prin mine se plimbă amintirea nocturnă
A verii în care sublim ne-am iubit.
Ciudat e decembrie fără zăpadă
În orașele noastre doar praf e pe străzi
Și tot așteptăm prin distanțe să cadă
Puzderii de fulgi, omăt în grămezi.
Și ca într-un dans al vieții rebele
În mâini iau clepsidra-ți, privind-o gingaș
Și-o-ntorc temător căutând praf de stele,
Ori fulgi de zăpadă, ori munții golași.
Și brusc îmi apare în fața oglinda
A mea și a ta, a noastră oricum,
Imagini de vis îmi arată secunda
Și munții de-o vară, acum ninși duium.
Un alb infinit îmi străbate privirea
E ninsă terasa uitată în munți
Splendoare-i acolo, cumplită-i mâhnirea
Ce-apasă greoi nevăzutele punți.
Acuma, în iarna fără zăpadă,
Visez hibernal la sărutu-ți fierbinte…
Să curgi argintiu, ochii mei să mai vadă,
Iubirea pierdută într-o gară de munte.