La o răspântie de drumuri, oarecare,
Mă mai opresc din când în când, mirat.
Respir adânc aer de frunze care
În noua toamnă mi s-a inspirat.
Privesc pierdut spre zările obscure,
Spre arămii culori, spre nesfârșit,
Iar ochii îmi cuprind marea pădure
A vieții mele, vis nedeslușit.
O piatră de hotar îmi iese-n cale
Și mă așez ca sufletul să-mi trag,
Să-mi potolesc durerile de șale
Și amintiri să le suspin cu drag.
Pe scena pieselor prin timp trecute
Se joacă încă scumpe amintiri
Și tragedii și comedii… cam mute,
Iar toate îmi sunt dragi, îmi sunt trăiri.
Deodată printre văi curge agale,
Gingaș și tandru, cum doar eu îl știu,
Farmec aparte, cu mișcări domoale
Sclipește pârâiașul auriu.
Și din senin vântul se-ntețește
Și frunzele se-nvârt în mândru joc
Iar piatra de sub mine mă topește…
Hotar între noroc și nenoroc.
Într-un târziu se lasă înserarea
Și mă ridic, noi drumuri să petrec.
Pe piatra de hotar îmi las mirarea
Și plec din toamna asta…, unde plec?