Covor de toamnă îmi alintă mersul
Pe nesfârșitele alei dintr-un oraș
Și calc stingher pe urme de alți pași
Să nu îi tulbur toamnei universul.
Octombrie mă sărută de bun rămas
Cu raze blânde, vii, strălucitoare,
Ce dulce ești acuma, dragă soare
Și ce final de toamnă ai în glas!
Iar frunzele se urcă pe picioare
Și mă invită-n valsul lor ușor
Privesc pierdut, mirat, la dansul lor
Și le sărut pe rând, pe fiecare.
Deodată parcă se tulbură ritmul
Pașii de vals se pierd spre nicăieri
Și râde crud cu frig și cu dureri
Noiembrie…, off, îi este timpul.