Ce cale aș putea să mai urmez
La trecerea celor șase decenii?
Privesc în urmă și mă minunez
Cum au trecut toți anii prin vecernii.
Nu a dorit să stea o clipă-n loc
Fugarul timp, al meu și al altora
În zori de zi păreau doar clipe cu noroc
Prea răstignite-n sus, ca Meteora.
La ora mersului, încă săltat,
Privesc în amintiri strălucitoare
Și-l văd pe puștiul blond, cârlionțat,
Cel fără griji și fără întrebare.
A fost frumos, urât mi-ar sta să neg,
Șaizeci de ani trecuți spre amintire
Și sunt lucid și sunt la trup întreg
Și cred că asta e o mulțumire.
Din fire nu am fost pretențios
Și n-am cerut ostil extravaganță,
Iar când durerea mi-a intrat în os
Am suportat, cu milă și speranță.
,,Normalitate,, a fost crezul meu,
În jungla omenească, cu de toate,
Așa am fost, așa voi fi mereu
Câți ani voi mai avea de dus în spate.