Eram cătrănit rău după umilinţa administrată de Universitatea Craiova, cea a lui Mititelu, Rapidului de Bucureşti, pentru că o înfrângere cu 5-0 e a naibii de greu de digerat pentru unul ca mine, născut rapidist, vorba regretatului Fănuş Neagu: „Rapidist te naşti, nu devii”. Asta e, nea Fănuş, tot vorba lu’ matale, „m-am vândut pentru două găleţi de cărbuni şi vreo trei traverse de cale ferată Giuleştiului”. Cu fair play-ul deasupra capului trebuie să recunosc că Universitatea olteană de liga secundă a fost Maxima. Iar rapidiştii au fost nişte acari cu acte în regulă care doar aduceau mingea la mijlocul terenului pentru reluarea jocului. Da’ chiar de cinci ori?Acu ce să le faci domnule Fănuş, „să-i pui la bătut ţăruşi cu curul?”, tot o vorbă de duh de-a lui matale. Şi negrul de supărare, dar tot alb vişiniu în cerul gurii, mi-am zis că naţionalele, cea de juniori a lui Mutu şi de seniori a lui Rădoi, o să-mi mai aline din supărarea de rapidist. Ţi-ai găsit! Parcă m-a găsit zicerea că „o nenorocire nu vine niciodată singură”. Nenorocire de microbist şi patriot mai presus de toate. Prima a fost năruirea oricărei speranţe de a mai participa la Euro 2021, că 2020 a trecut, în urma umilinţei islandeze. Şi ce frumos arăta Bucureştiul iarna trecută, în decembrie, când primăriţa, pe atunci Gabi Firea, împodobise capitala română cu ghirlande cu mingi de fotbal şi sigla Euro 2020 care urma să se joace şi în România. Ai lui Rădoi au fost penibili şi au pierdut cu 2-1 în faţa unor nordici ce numără vreo 360.000 de locuitori. Şi uite aşa rămânem doar cu amintirea ultimului European, cel din Franţa, din 2016, când ne-au bătut şi albanezii… A venit apoi înfrângerea „grădiniţei lui Mutu”, numită Under 21, care a cedat în faţa Ucrainei. Şi coşmarul microbistului român avea să continue cu seara de duminică 11 noiembrie 2020. Alţi nordici, de data aceasta Norvegia, aveau să-i scoată lamentabil fumurile din capul de selecţioner al lui Mirel Rădoi şi să spulbere marionetele româneşti, că fotbalişti e prea pretenţios spus, cu 4-0. Având la timonă pe atacantul Borussiei Dortmund, magnificul Erling Haaland, blondul care ne-a administrat un hat trick de toată frumuseţea, norvegienii au umilit cu vârf şi îndesat încropita naţionala română. Că, mă repet, echipă nu s-a putut numi. Şi îmbârligătura asta de scos bani, numită Liga Naţiunilor, nu sună deloc bine pentru România pentru că are oarece amestecătură şi cu calificarea la următorul Campionat mondial de fotbal. Pe care o să-l vedem şi pe acela tot la televizor. Şi iar o să ne amintim, Dumnezeule, ce vremuri!, că Generaţia de Aur ne-a purtat la trei Mondiale consecutive, 1990-1994-1998. Întrebare de final, cu năduf autumnal: cu cine, dar mai ales cine se angajează să mai construiască o Naţională de care să fim mândri? Până voi afla răspunsul, sunt din ce în ce mai convins că „Nu e virus ca Covidul/ Nici echipă ca Rapidul!”