Ce învaţă copiii de ziua lor?

Şi mai ales de la cine învaţă sărbătoriţii apropiatei zile de 1 iunie. De la făţarnicii zilei, aşa zisele „modele de moment”, că altele nu mai există. Sau dacă există s-au retras cu sfială în spatele nevăzutelor uşi închise. Şi au rămas la îndemână mincinoşii începutului de mileniu trei, adică politicienii noştri cei de toate zilele, un soi de căpuşe cu care ne-am procopsit de vreo 32 de ani. Şi de care vom scăpa la sfârşitul lumii… Revenind la această categorie, aflată provizoriu la conducerea judeţului şi a municipiului reşedinţă de judeţ, în această săptămână la Botoşani şi-a dat arama pe faţă. Lucitor şi fără scrupule! După ce de vreo două luni trâmbiţează din toţi rărunchii despre campaniile de vaccinare şi aşa zisele maratoane care de fapt sunt nişte imbecile curse de melci, doi domni şi o doamnă, momentan prefect, primar şi preşedinte de cejeu botoşănean, au fost prinşi de vigilenta mass media botoşăneană cu minciuna la purtător. „Trei Doamne şi toţi trei”, ca să mai amintesc şi de Coşbuc, au recunoscut senini şi fără nici o clintire de muşchi al feţei că nici unul nu s-a vaccinat împotriva covidului, iar de rapel nici nu auziseră. Fir-ar mama ei de viaţă şi tu-i ceapa căprii măsii! Şi în aceste condiţii cum aţi avut tupeu politicienilor să invitaţi zilnic mii de conjudeţeni să se vaccineze când voi nici n-aţi mirosit vaccinul? Frică, nesimţire crasă, ignoranţă sau pur şi simplu politicianism ieftin şi murdar? Cu coada între picioare, uşor jenată, a doua zi doamna mincinoasă s-a dus la un cort de campanie şi s-a înţepat. În privinţa domnilor prefect şi primar aceştia continuă cu „lasă bre că merge şi aşa” coroborată cu zicerea „nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase”. Cam aşa arată o povestioară cu oameni mari care poate fi… o pildă sugestivă pentru copiii Botoşaniului. Şi ironic apelez din nou la poetul Primelor iubiri, inegalabilul Nicolae Labiş, citând ultimul vers din poezia „Dacă toate astea fi-vor învăţate”: „Dacă toate astea fi-vor învăţate,/ Restul o să vină de la sine-apoi/ Şi-au să se-mplinească visurile toate/ Ce le-aţi pus într-înşii, mame scumpe, voi”. Cumplită ironie între gândirea de la mijlocul secolului 20 cu cea de la început de secol 21. Şi e doar o diferenţă de vreo 70 de ani!… Restul e tăcere…