Printre ramuri înverzite, răsărite orișiunde,
În copacii ce zâmbesc, renăscuți ca întâia oară,
Printre florile ce chipul tău parcă-l ascunde
Eu te caut neîntrerupt într-o nouă primăvară.
Iară bine nici nu știu cam ce caut și pe cine
Cine ești, de unde vii, ce mister te înconjoară.
Pașii fără încetare calcă urme tot mai fine
Ce se pierd pe-o cărăruie înspre un lăsat de seară.
Mă așez pe-o buturugă, obosit și eu și mersul,
Cercetând împrejmuirea ce îmi pare nesfârșită,
Într-o liniște adâncă mă-nfășoară universul
Inima în piept se zbate, tare și neliniștită
Într-o parte, printre crengi, deslușesc mândru apus
Soarele după copaci tot se lasă și se-ascunde
Iar în stânga, mândră, îmi răsare sus
Luna galbenă și mare ce în suflet mă pătrunde.
Un decor ce îmi stârnește o imensă tulburare
În lunatice nocturne, umbre par să se înalțe
Și deodată mintea-mi joacă…, e real sau mi se pare?
Gânduri multe și nespuse acum par să se descalțe.
Frumusețea unui chip ce nu l-am văzut vreodată
Se apropie-nsoțind dulce blând contur de doamnă
Un sărut, o apăsare mă învăluie îndată
Și un tremur mă împinge, dinspre primăvară-n toamnă…
Mă ridic speriat, haotic, cu un tremur prea ciudat,
Pașii nu mă mai ascultă, mersul nu mă mai îndeamnă.
Caut cale de lumină din desișul-ntunecat,
Iar pe buze simt aroma dulce a-timpului de toamnă.
9 aprilie 2024